duminică, 30 iunie 2013

POLIȚIA DE FRONTIERĂ CU NOI ABSOLVENȚI LA COLEGIUL DE PROFIL DIN UNGHENI

     În ziua de sâmbătă 29.06.2013 începând cu ora 11.00, la sediul Palatului culturii din oraşul Ungheni a avut loc festivitatea de înmânare a diplomelor de studii medii de specialitate absolvenților Colegiului Național al Poliției de Frontieră, promoția 2013. Evenimentul s-a desfășurat în prezența şefului Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, cadrului didactic al Colegiului, reprezentanților administrației publice locale, și nu în ultimul rând părinții, rudele și prietenii absolvenților, care le-au fost alături.
    La festivitate au fost prezenți prin binecuvântarea Prea Sfințitului Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni și preoții Catedralei „Sf. Alexandru Nevski” din or. Ungheni, diaconul Victor Rotaru, Președintele Departamentului Eparhial Activitate Pastorală Pentru Forțele Armate și Organele de Drept și preotul Vadim Corostinschi, Președintele Departamentului Activitate Culturală și Activitate Pastorală Pentru Tineret.

    Acest moment a fost marcat pentru cei 45 absolvenți atât prin însemnătatea sa, elevii devenind polițiști de frontieră cu abilități în domeniu prin efortul depus pe parcursul studiilor. 
   19 fete și 26 băieți constituie cea de-a V-a promoție a Colegiului aNațional al Poliției de Frontieră și este prima în care absolvenții au purtat modelul nou de uniformă al polițiștilor de frontieră. 
     În opinia Șefului Poliției de Frontieră, Dorin Purice, tinerii absolvenţi sunt cei care determină viitorul instituției de frontieră, fiind pregătiţi să participe în cel mai activ mod la gestionarea eficientă a frontierei de stat, precum și la creşterea prestigiului polițistului de frontieră în societate. ”Concepte noi, o atitudine nouă de care trebuie să dați dovadă în relația cu cetățeanul, iar cunoștințele acumulate în anii de studii să vă fie bază în noilor provocări din activitățile de serviciu. Vă doresc răbdare, cutezanţă şi izbândă în toate și să aveți mereu tendința de a crește profesional” a conchis dl Dorin Purice. 
     Dna Pancu Iulia, Vicepreședintele Consiliului Raional, a venit cu un cuvânt de felicitare pentru absolvenți, dar totodată și cu o diplomă de încurajare pentru Directorul și profesorii instituției pentru munca depusă.
Cu urări şi cuvinte de felicitare în adresa absolvenților au venit oaspeții de onoare din oraşul Ungheni, profesorii şi părinţii, urându-le sănătate, tărie de caracter, voinţă, succese şi o carieră mereu în ascensiune.